Pe 11 septembrie 2002, Marie avea să afle că suferă de cancer cerebral, după ce cădea în baie atât de tare încât îşi fractura craniul. Se juca alături de soţul său când a picat, dintr-odată, pe gresie. Un şoc pentru artistă şi soţ, dar mai ales pentru cei doi copii. Descoperind o tumoare malignă pe creier, în partea din spate. După ce au trecut efectele fracturii, au înlăturat tumoarea și apoi artista a decis să lupte prin chimioterapie. Printre efectele tumorii s-au numărat pierderea vederii la un ochi, scăderea auzului pe o parte, scăderea mobilității, incapacitatea de a citi și scrie și chiar de a vorbi pentru o perioadă îndelungată.
După luni de tratament, pe 21 octombrie 2005, Fredriksson declara într-un interviu acordat publicației Aftonbladet că: ”Au trecut trei ani foarte dificili, dar sunt sănătoasă. Nu mai am nevoie de tratament.”
A înregistrat apoi materiale noi și chiar a susținut concerte până în 2016 când a fost sfătuită de doctori să întrerupă turneul din cauza stării sale de sănătate precară.
Din păcate, însă, la 17 ani distanţă de la descoperirea tumorii, cancerul i-a recidivat şi Marie Fredriksson a murit pe 9 decembrie 2019.
Foto: BBC.com