După ce bunicul Cesare marca ultimul gol în septembrie 1961 iar tatăl Paolo în martie 2008, pe 25 septembrie 2021, Daniel a așezat numele Maldini într-o statistică aparte a Seriei A. Odată cu golul marcat în minutul 48 în întâlnirea Spezia - Milan 1-2, Maldini a devenit prima familie care înscrie în Serie A cel puțin un gol cu trei generații.
Celelalte goluri au fost înscrise de Daniele Verde (80') pentru gazde, respectiv golul victoriei de către Brahim Díaz (86') pentru Milan.
Daniel Maldini, care va împlini 20 de ani pe 11 octombrie, a declarat: „A fost o emoție foarte puternică, din fericire am câștigat și trebuie încă timp să-mi pun ideile în ordine. A fost greu să găsesc spații, dar astăzi colegii m-au ajutat mult să-mi depășesc tracul și să înving tensiunea meciului.
Pioli e un tehnician foarte exigent cu mine, mă ajută cu sfaturile sale. Mister mi-a spus vineri că s-ar putea să joc, am înțeles după cum mi-a explicat cum să abordez fazele fixe că voi fi titular”.
Dinastia Maldini la AC Milan
Cesare Maldini 1954 - 1966
Paolo Maldini 1984 - 2009
Daniel Maldini 2020 - ?