Festivalul Internaţional „Craiova Muzicală” 2021 (ediţia 48) organizat de Filarmonica Oltenia Craiova stă sub semnul diversităţii, abordând mai multe genuri: vocal-simfonic, cameral şi simfonic. Muzică, de la baroc la rock, va fi interpretată de artiştii invitaţi, alături de Orchestra Simfonică şi Corala Academică ale Filarmonicii „Oltenia” Craiova. …
Pianista Ruxandra Boariu a absolvit cursurile Colegiului Național de Muzică "George Enescu” şi ale Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Discipolă a pianistului Toma Popovici, Ruxandra Boariu urmează în prezent cursurile de doctorat ale aceleiaşi universităţi de prestigiu. …
Artiștii Filarmonicii ”Oltenia” Craiova invită publicul să accese pagina de facebook și contul de instagram ale instituției pentru se bucura de arta sunetelor, în cadrul provocării “Minutul de muzică”. …
Celebra soprană Lara Fabian va susține un spectacol-eveniment la Sala Polivalentă din Craiova, în data de 17 noiembrie 2019. Evenimentul mult așteptat de craioveni face parte din ediția a XVI-a a Festivalului Internațional „Elena Teodorini” organizat de Opera Română Craiova. …
Premiile Grammy se numără printre cele mai imprevizibile show-uri, de-a lungul timpului oscilând de la cea mai reușită petrecere la cel mai plicticos eveniment …
Originară din Austria, poezia a fost scrisă de preotul Joseph Mohr cu titlul ”Stille Nacht” și pusă pe note muzicale de prietenul cu Franz Xavier Gruber …
Programată inițial pentru 5 decembrie 2018, din cauza înmormântării fostului președinte american George H.W. Bush, dezvăluirea nominalizaților a avut loc două zile mai târziu …
Celebrul cântăreț francez, supranumit şi Frank Sinatra al Franţei, a încetat din viaţă în noaptea de duminică spre luni, la vârsta de 94 de ani, la domiciliul său din Alpilles (sudul Franţei) …
Potrivit unui comunicat al familiei ”reginei muzicii soul”, Aretha Franklin a murit joi, la ora locală 9.50, în locuinţa sa din oraşul american Detroit …
Andreea Chira este o tânără și talentată naistă, născută la București, într-o familie cu preocupări muzicale. Încă de mic copil, Andreea Chira și-a exprimat dragostea pentru arta sunetelor și a avut dorința de a cunoaște tainele unui instrument muzical. …
Trei reprezentanți ai zonelor istorice românești, Emilia Dorobanțu din Muntenia, Dinu Iancu Sălăjanu din Ardeal și Loredana din Moldova, îndrumați de orchestratorul și dirijorul Marius Hristescu, vor uni prin sunet cultura muzicală tradițională într-un proiect ce aduce un omagiu legendarei interprete de folclor autentic românesc, Maria Tănase …
În săptămâna premergătoare sărbătorilor pascale - joi, 5 aprilie, ora 19 - Filarmonica „Oltenia” Craiova continuă stagiunea „Muzica uneşte!” cu un repertoriu de vibraţie spirituală, din creaţia compozitorilor Vivaldi, Bach şi Mozart. …
Are grijă la alimentație, face mișcare de cel puțin două ori pe săptămână, iar atunci când e plecată în turnee face antrenamente chiar în camera de hotel. …
Bruno Mars a fost marele câştigător al celei de-a 60-a ediție Grammy Awards, printre care „cel mai bun album” („24K Magic”), „cea mai bună înregistrare” şi „cel mai bun cântec” („24K Magic”) …
Stagiunea 2017/2018 a Filarmonicii Oltenia Craiova coincide cu sărbătorirea centenarului Marii Uniri, un moment de excepţie în afirmarea identităţii și tradiţiilor naţionale. …
2018 este un an formidabil pentru industria filmului și aduce peste 60 de producții doar din America. Dintre acestea am selectat 10 titluri pe care este obligatoriu să le vedeți …
Cântăreaţa columbiană și-a amânat turneul din SUA şi Canada prevăzut iniţial să aibă loc la începutul lui 2018 din cauza unor afecțiuni la corzile vocale …