Tenis

Bianca Andreescu face Canada fericită

Începând de luni, Bianca Andreescu va ocupa locul 5 în clasamentul WTA, în timp ce Simona Halep va cădea de pe 4 până pe poziția a șasea.
Bianca Andreescu face Canada fericită

Bianca Andreescu a câștigat US Open în fața Serenei Williams (8 WTA, 37 de ani), scor 6-3, 7-5, adjudecându-și primul Grand Slam din carieră.


„E greu de explicat ce simt acum. Sunt recunoscătoare. Am muncit din greu pentru acest moment. Anul acesta a fost ca un vis devenit realitate. Faptul că am putut să urc pe această scenă alături de Serena Williams, o legendă a tenisului, e minunat. Nu a fost simplu deloc. Am încercat să pășesc pe teren și să nu mă gândesc la adversară. E ușor de spus, mai greu de făcut, dar sunt mândră de felul în care am jucat. Publicul m-a ajutat să gestionez situația din setul secund (n.r. o ovaționa pe Serena Williams). Știu că voiați să câștige Serena! Îmi pare rău!
Mă așteptam ca Serena să revină, pentru că a făcut-o de multe ori în trecut. Mă bucur de modul în care am gestionat momentul. Vreau să mulțumesc echipei mele. Trebuie să vă dedic această victorie. Părinților mei nu pot să le mulțumesc suficient pentru tot ceea ce au făcut pentru mine. Vă mulțumesc și hai să continuăm așa!”,
a declarat Bianca după finala US Open.


La vârsta de 19 ani, Andreescu a câştigat trei turnee importante, Indian Wells (Premier Mandatory), Rogers Cup (Premier 5) şi grand slam-ul US Open, toate în acest an. Pentru performanța de la US Open, canadianca în vârstă de 19 ani a încasat un cec în valoare de 3.850.000 de dolari, reușind să ajungă în acest an la câștiguri de peste 6 milioane de dolari.

LIKE onportalro